Acordul privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, adoptat!

-- 90 -->

🇲🇩 🇪🇺 Acordul privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, adoptat!

✅ Parlamentul European a adoptat astăzi acordarea unei asistențe de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova, sub formă de ajutor macrofinanciar pentru stabilizarea situației economice a țării! Acest sprijin va permite de asemenea Republicii Moldova o gestionare mai bună a crizei refugiaților de la graniță.

👏 Acordul a fost adoptat cu 558 de voturi pentru, 20 împotrivă și 10 abțineri. Împrumuturile de 120 de milioane de euro și granturile de 30 de milioane de euro vor fi plătite în trei tranșe până în 2024, prima fiind planificată în vara lui 2022.

Felicit majoritatea covârșitoare care a înțeles ce înseamnă Republica Moldova și care, prin votul pozitiv și-au arătat deschiderea și susținerea față de poporul moldovean.

Vezi și: Zucchero va concerta pe Cluj Arena

Acordul privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, adoptat!

🔉 Republica Moldova a dovedit în nenumărate rânduri că își dorește să urmeze parcursul european și înglobează tot mai mult valorile și principiile europene.

Guvernul Republicii Moldova lucrează deja la îmbunătățirea sistemului de guvernare și al celui judiciar, luptând împotriva corupției și apropiindu-se tot mai mult de ceea ce înseamnă Uniunea Europeană.

Pe parcursul acestei crize a refugiaților din Ucraina, Republica Moldova a primit peste 370.000 de refugiați ucraineni, fiind țara care a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni raportat la populația sa.

Republica Moldova este la fel de puternic amenințată de Federația Rusă, așa că, această asistență financiară reprezintă un sprijin necesar.

Sursa: Daniel Buda