Vezi care țară misterioasă se va redeschide pentru turiști.

-- 90 -->

Vezi care țară misterioasă se va redeschide pentru turiști.

Una dintre cele mai misterioase țări ale lumii va redeschide pentru turiști, pentru prima dată după 60 de ani, unul dintre cele mai frumoase trasee. Pentru cei care vor parcurge traseul va fi o adevărată provocare, pentru că vor traversa 18 poduri şi vor urca peste 10.000 de scări. Înainte, drumul era folosit pentru pelerinje budiste.

Citeste și: Descoperă Suedia(partea 3)

Unul dintre cele mai frumoase trasee

Vizitarea Țării Dragonului Tunetului poate fi o provocare, dar există un nou motiv în plus pentru ca această destinație să fie pusă pe harta călătoriilor  în 2022, deoarece traseul său uluitor se va redeschide turisților, pentru prima dată în 60 de ani.

Trans Bhutan, căci despre el este vorba, poate fi parcurs în aproximativ o lună, dar majoritatea turiștilor se vor bucura, probabil, de segmente mai scurte ale drumului, în excursii de trei, patru sau șapte zile. Principalul donator al proiectului de restaurare este Fundaţia Bhutan Canada.

„Acesta este un proiect bazat pe comunitate atât în clădirea, cât și în funcționare, care va restaura o icoană culturală antică și va oferi o experiență pentru pelerini și călători. Traseul Trans Bhutan reflectă, de asemenea, filosofia țării și va permite copiilor din Bhutan să meargă pe urmele strămoșilor lor”, a declarat Sam Blyth, președintele Fundației Bhutan Canada, notează CNN.

Vezi care țară misterioasă se va redeschide pentru turiști.

Regele Bhutanului va inaugura traseul

Cel mai vestic punct al traseului este orașul Haa, care este aproape de granița cu Tibet. Cel mai estic punct este Trashigang, afalt lângă granița statului Arunachal Pradesh din India.

Regele Jigme Khesar Namgyel Wangchuck, monarhul în vârstă de 41 de ani al Bhutanului, a fost principalul artizan ar refacerii traseului, care înainte de a se strica, odată ce țara a început să construiască drumuri în anii 1960, era folosit pentru pelerinaje budiste și leagă Bhutanul de Tibet.

Bhutan era vizitată înainte de pandemie, în medie, doar de câteva mii de turiști. Ca parte a obiectivului său de a evita supraturismul, țara percepe o taxă obligatorie de 250 de dolari pe zi, care include transport terestru, cazare, mâncare și ghid. Costul este oarecum prohibitiv pentru mulți țuriști, iar cei care vor dori să parcurgă Trans Bhutan trebui să solicite un permis, începând din luna aprilie.

În prezent Bhutan este închisă turismulu, dar există zvonuri conform cărora se va deschide accesul în regat din primăvara anului 2022.

Sursa: http://www.impact.ro