Școlile speciale au marcat Ziua Culturii Naționale

-- 90 -->

👩‍🏫 Școlile speciale au marcat Ziua Culturii Naționale 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚𝐬𝐮𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢 👩‍🎓🇷🇴

🏢 Instituțiile de învățământ special subordonate Consiliului Județean Cluj au celebrat Ziua Culturii Naționale și ziua marelui poet Mihai Eminescu prin activități derulate alături de tineri de toate vârstele. 👩🧑


📍Astfel, sâmbătă, 15 ianuarie, elevii claselor V – XII din cadrul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca au marcat momentul prin intermediul unei manifestări non-formale. Personalitatea lui Mihai Eminescu a fost amintită prin poezii recitate, prin cântece și prin vizionarea unui documentar.


📍Școala Gimnazială Specială „Transilvania” Baciu a celebrat această zi cu dublă însemnătate prin activitatea educativă denumită generic ,,Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei românești”.

Această acțiune a avut scopul de a-i familiariza pe elevi cu concepția unitară asupra literaturii eminesciene, recitarea unor poezii din opera marelui poet, promovarea cunoștințelor și a înclinațiilor pentru literatură, desemnarea ,,celui mai bun recitator”.

De asemenea, au fost realizate lucrări artistic-plastice inspirate din poezia lui Eminescu și a fost prezentat rolul pe care îl joacă literatura în viața noastră.

Vezi și: Ziua Culturii Naționale la Turda


📍Elevii, împreună cu profesorii Liceului Tehnologic Special Dej au marcat și ei momentul printr-o serie de activități, adaptate particularităților individuale și de vârstă ale tinerilor în cadrul evenimentului ,,Ziua Culturii Naționale – Ce te legeni codrule…”.

Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii au participat la vizionarea unor materiale informative, au audiat și recitat poezii și cântece eminesciene și au realizat compoziții plastice care au oglindit teme ale marelui poet, dar au luat parte și la concursuri tematice.

Rezultatele activităților derulate, materialele tematice confecționate, au fost promovate pe site-ul liceului și au fost expuse în spațiul unității de învățământ.

Școlile speciale au marcat Ziua Culturii Naționale


📍Școala Gimnazială Specială Huedin a derulat activitatea ,,Dor de Eminescu” prin care elevii implicați au descoperit noi informații privind viața marelui poet, locul copilăriei lui, evocat cu atât de mult drag în cadrul operelor sale.

De asemenea, copiii participanți au vizionat prezentări, au recitat poezii, au colorat secvențe și scene descrise în poeziile sale și au realizat colaje.


📍Și în cadrul Liceului Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca au fost desfășurate activități prin care elevii au conștientizat cele mai importante valori și personalități culturale din spațiul românesc.

Astfel, au fost organizate diverse ateliere interdisciplinare la care au participat atât profesorii cât și elevii din sectoarele primar, gimnazial și liceal.


📍Elevii Școlii Profesionale ,,Samus” Cluj-Napoca au derulat acțiuni specifice care au cuprins pe lângă prezentări interactive legate de personalitatea marelui poet, aspecte biografice dar și opera acestuia, și un concurs ,,Cine știe câștigă” cu întrebări din informațiile prezentate de cadrele didactice.

Totodată, au luat parte și la un concurs de recitare de poezii, participanții fiind recompensați la final cu diplome și premii care au constat în cărți.

Citeste și: Matei Cristian: Felicitări tuturor celor care prin acțiunile lor promovează frumusețea culturii românești!


📍La Școala Gimnazială Specială – Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată activitățile dedicate zilei de 15 ianuarie au avut loc la nivelul fiecărei clase sub titlul generic ,,Sărbătorim Ziua Culturii Naționale și a marelui poet Mihai Eminescu prin culoare”.

Astfel, profesorii alături de elevi au discutat despre importanța culturii în viața unui om, despre personalitățile culturale românești și despre poetul național Mihai Eminescu.

Acestea au avut loc în cadrul unor ateliere creative în care au fost ilustrate informațiile primite cu ajutorul desenelor.

S-au urmărit, de asemenea, filme dedicate unor personalități culturale românești, s-au recitat poeziile poetului și s-au organizat tururi virtuale la casa memorială de la Ipotești prin care elevii au descoperit aspecte ale vieții de odinioară și ale vieții lui Mihai Eminescu.


📍Nu în ultimul rând, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă a comemorat amintirea lui Mihai Eminescu printr-o multitudine de activități antrenante pentru copii, de la vizionări de filme, ateliere de creație, teste de cultură generală legate de personalitatea marelui poet, dar și alte momente special dedicate acestei zile.

Sursa: Consiliul județean Cluj