Primele spectacole al anului 2022 la Teatrul Puck

-- 90 -->

Primele spectacole al anului 2022 la Teatrul Puck

👨‍👩‍👧‍👦 Micii spectactori clujeni sunt așteptați să ia parte la primele reprezentații din acest an la Teatrul de Păpuși „Puck”: „La porunca știucii” /„A csuka parancsára”, după T. Tarakovski, spectacol ce va avea loc sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 11.00 ⏰ și „Pălăria buclucașă”, un spectacol nonverbal conceput de Rachel War, din Marea Britanie, programat pentru duminică, 9 ianuarie, de la orele 11 și 12.30 ⏰.


🎬 Astfel, sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 11.00📅, pe scena instituției va fi prezentat spectacolul „La porunca știucii” /„A csuka parancsára”, după T. Tarakovski, în regia lui regia lui Zoltán Balló, reluat de Varga Ibolya.


📌 Este una dintre cele mai cunoscute povești populare rusești, a cărui protagonist, Iemeliușka cel neînfricat, cu ajutorul formulelor magice puse la dispoziție de Știucă o îmbracă pe mama lui într-o blană împodobită, le primește la masă pe animalele din pădure, cu ajutorul vrăjii transformă iarna rusească în primăvară, reușește s-o facă să râdă Fiica Țarului cea fără Zâmbet, iar după aceea își duce acasă soția fericită, în coliba „împodobită” din pădure.

Reușește toate acestea foarte ușor, cu zâmbetul pe buze, cântând la acordeon, glumind în permanență, fără ca noianul de piedici să-i strice cheful și buna dispoziție.


📍 Scenografia și păpușile au fost create de Günter Wallner, iar restaurarea decorului și a păpușilor au fost realizate de Elena Ilaș și Florin Marin. În distribuție: Dorottya Balogh, Márton Csortán, Szabolcs Domokos, Réka Giriti, László György Áron Kötő, Laura Pünkösti și Jenő Urmánczi.

Primele spectacole al anului 2022 la Teatrul Puck


Vârsta minimă recomandată este de trei ani. Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară.
🎬 Totodată, duminică, 9 ianuarie, de la orele 11.00 și 12.30 📅, sunt programate reprezentații ale spectacolului nonverbal „Pălăria buclucașă”, conceput de Rachel War, din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle.


📌 „Pălăria buclucașă” 👒 este povestea incredibilă a unui tată și a fiicei lui, ale căror vieți se schimbă în ziua în care o pasăre își face cuib într-un loc neobișnuit… Viața le este dată peste cap, dar le schimbă și felul în care privesc lumea.


Andra Ștefan, regizor asistent, împreună cu actorii Andreea Roxana Bolovan, Dana Bonțidean, Ionuţ Constantinescu și Ion Iurcu, sub îndrumarea lui Rachel Warr, alături de compozitorul Simon Roth și scenografa Elena Ilaș au construit un spectacol sensibil și delicat, în care spectatorii vor descoperi o perspectivă inedită asupra ritmului vieții.

Vezi si: Teatrul turdean a împlinit 73 de ani!


✍️ „A fost un mod de lucru nou pentru întreaga echipă și, la fel ca personajele din poveste, am învățat să gândim diferit despre felul în care ne conectăm unii cu alții și cu lumea din jurul nostru”, declară Rachel Warr, regizor și dramaturg specializat în teatrul de păpuși, colaborator al Norwich Puppet Theatre și Little Angel Theatre din Londra.


📌Colaborarea cu Rachel Warr a început în anul 2018 cu o serie de ateliere de scriere de scenarii pentru teatrul de păpuși, iar spectacolul „Pălăria buclucașă” este o continuare a demersului de explorare a limbajului specific teatrului de animație realizat împreună cu actorii Teatrului Puck.


Dincolo de tumultul și agitația din fiecare zi, cei doi protagoniști ai piesei descoperă, alături de spectatori, dimensiunea interioară a vieții, sentimentele simple și lucrurile cu adevărat importante.


Spectacolul a avut premiera recent și este recomandat copiilor cu vârsta de peste cinci ani.

Citeste și: Locuri de vizitat in Cluj-Napoca (partea 3)

➡️ 𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐛𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.


Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.


Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.


Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor:

http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Mai multe detalii, aici: http://teatrulpuck.ro/termenii-si-conditiile-pentru-rezervarea-biletelor-la-teatrul-de-papusi-puck/?fbclid=IwAR2GBiQqztKR6CDqN8Qt_UKN06crD_c-cke2u33dL008xQzeAxrSmhnfdLQ.

🦠 𝐑𝐞𝐠𝐮𝐥𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬 🩺🌡
Conform legislației în vigoare, participarea la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” va fi permisă DOAR pentru pentru cei care prezintă certificate digitate ale Uniunii Europene privind COVID 19, care atestă una din următoarele situații:

  • sunt vaccinați complet împotriva virusului SARS-CoV-2 (au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare)
  • au trecut prin boală (se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2).
  • de asemenea, accesul va fi permis și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 48 de ore).
    Obligaţia de a prezenta certificatul verde se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.
  • Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.
    Evenimentele se vor desfășura cu participarea spectatorilor în limitele impuse de reglementările în vigoare.
  • Scanarea codului QR de pe certificatul digital COVID-19 se va face folosind aplicația Check DCC, pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
  • Certificatul verde va fi însoţit obligatoriu de un act de identitate.
  • Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare TOATE condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.
  • De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii.
  • Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.
  • Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis.

sursa: Consiliul județean Cluj